30 aug. 2019, 17:14:49
Ucenicia la locul de muncă reprezintă o soluție pentru facilitarea tranziției tinerilor de la școală la piața muncii precum și de a acoperi lipsa forței de muncă calificate în rândul angajatorilor. Din păcate, în ciuda modificărilor succesive a Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, sistemul de ucenicie din România continuă să fie accesat de un număr relativ mic de angajatori și potențiali ucenici.
Probabil vă întrebați „de ce?”.
Unul din factorii care influențează nivelul scăzut al programelor de ucenicie este reprezentat de insuficienta cunoaștere a cadrului care reglementează ucenicia la locul de muncă și neclarități privind anumite prevederi legale.
Potrivit unui studiu realizat în 2015[1], mai puțin de o treime dintre firme (29%) cunosc sistemul de ucenicie din România, numărul celor care nu îl cunosc fiind mai mare în cazul IMM-urilor. Din păcate, în 2018 se menține o pondere scăzută ( doar 33% ) a firmelor care declară că sunt informate în privința uceniciei. Practic, la 14 ani de la adoptarea legii 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă doar aproximativ o treime dintre angajatori știu de existența acestei opțiuni.
Modificările frecvente ale legii creează incertitudine pentru angajatorii interesați să aplice Legea Uceniciei, chiar dacă modificările normative erau necesare și s-au dovedit benefice. Spre exemplu în acest moment stimulentele financiare pentru angajator ajung la 2250 RON, creșterea fiind notabilă față de stimulentele oferite inițial.
PROPUNEREA DE POLITICĂ PUBLICĂ privind îmbunătățirea cadrului de funcționarea a uceniciei la locul de muncă propune că în vederea promovării uceniciei și beneficiilor pe care aceasta le oferă angajatorilor considerăm că ar fi utilă înființarea unei coaliții pentru promovarea uceniciei la locul de muncă. Aceasta ar fi formată din reprezentanți ai Ministerului Muncii, reprezentanți ai angajatorilor, ANOFM, ANC, reprezentanți ai furnizorilor de formare, ONG-uri de tineret, precum și alți actori relevanți urmând să fie o entitate cu rol consultativ.
Deasemenea derularea unei campanii naționale de promovare a uceniciei la locul de muncă, utilizând atât canalele existente, cât și prin identificarea și comunicarea pe canale specifice care să asigure un grad de cunoaștere a sistemului de ucenicie de cel puțin 2/3 dintre angajatori și mimim 100.000 de tineri ar fi o altă soluție care ar conduce la creșterea gradului de cunoaștere a acestei oportunități.
Nr. răspunsuri: 0